BREAKING NEWS | Organizatorii de la Roland Garros au anunțat lista de wildcarduri pentru ediția 2017. Ce se întâmplă cu Maria Șarapova

BREAKING NEWS | Organizatorii de la Roland Garros au anunțat lista de wildcarduri pentru ediția 2017. Ce se întâmplă cu Maria Șarapova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maria Șarapova (211 WTA) nu a primit wildcard nici pentru tabloul principal, dar nici pentru tabloul de calificare de la Roland Garros, au anunțat francezii, marți seară. Rusoaica, revenită după o suspendare de 15 luni, după „scandalul Meldonium”, a fost sărită de organizatori din lista de invitați, după ce deciziile turneelor de la Stuttgart, Roma sau Madrid de a o primi direct pe tabloul principal au fost aspru criticate de o parte a jucătorilor profesioniști, împărțind în două tabere și fanii, dar și jurnaliștii de specialitate.

 

Rusoaica în vârstă de 30 de ani a jucat trei turnee începând cu data de 25 aprilie, atunci când i-a expirat suspendarea dictată ca urmare a testului antidoping pozitiv din timpul Australian Open 2016. Șarapova a fost la două game-uri de a-și asigura matematic prezența în calificările French Open-ului, în semifinalele primului turneu disputat în 2017, la Stuttgart. „Masha” avea nevoie de finală pe zgura germană, a condus-o pe Kristina Mladenovic, 6-3 și 2-0 în setul doi, dar nu a reușit să mențină avantajul. Franțuzoaica a câștigat următoarele trei game-uri, iar la 5-5 și-a adjudecat un game vital pe propria lansare, refuzându-i Mariei trei mingi de break. Mai departe, Șarapova și-a pierdut serviciul la 30, s-a trezit împinsă în decisiv și, după 59 de minute de luptă purtată până în ultima clipă, a cedat partida., 6-3, 5-7, 4-6.

La Madrid, Maria Șarapova a fost învinsă în turul doi de Eugenie Bouchard, ambiționată de „nedreptatea reprimirii trișoarei”. Turneul de la Roma, din această săptămână, nu o mai poate propulsa pe „Masha” pe tabloul de calificare de la Roland Garros.

Noul președinte al Federației Franceze de tenis, Bernard Giudicelli, a confirmat, marți seară, faptul că Maria Șarapova nu este beneficiara unei invitații la Roland Garros, prin intermediul unui transmisiuni live pe Facebook.

2 titluri are Maria Șarapova la Roland Garros, în 2012 și 2014. Turneul din capitala Franței este singurul dintre cele patru de Mare Șlem în care rusoaica a reușit mai mult de o victorie.

  • Orgaizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat că iau în considerare doar posibilitatea de a-i acorda Șarapovei o invitație pentru tabloul de calificare, nu și pentru cel principal.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…